Mănăstirea "Sfîntul Apostol ANDREI - BOGDANA"

Puţină lume ştie că, în perimetrul satului Berinţa, aparţinător comunei Copalnic Mănăştur, într-un cadru natural şi monahal de excepţie, există şi îşi înalţă silueta spre cer  Mănăstirea "Sfîntul Apostol ANDREI - BOGDANA".  Mănăstirea  ascunde poveşti adevărate, dar triste. Evenimentele pot constitui oricînd scenariul unui film sau roman. Cu vocea-i caldă şi domoală, cînd tristă, cînd uşor ridicată, l-am invitat în dialogul nostru pe domnul Mircea Rusu ajutat spre final de către distinsa sa soţie, doamna DOINA. Dar "să urnim" din loc caruselul acestor destăinuiri pline de tristeţe. Cu greu putea vorbi, ochii i se înecau în lacrimi, iar durerea din suflet doar el o ştia.

         Mircea Rusu : "Pot să vă spun că suferinţa este încă proaspătă în inima mea. Istoria a început cu mult timp în urmă, prin anii 1993-1994, cînd familia noastră era completă: eu, soţia şi BOGDAN. În anul 1993 am mers la Berinţa, unde am cumpărat fostele grajduri ale defunctului CAP. Acolo am înjghebat o fermă de creşterea vacilor şi o alta de porci. În acest context, am creat peste 150 de noi locuri de muncă. În continuare, cu forţe şi finanţare proprii am amenajat conducte pentru introducerea gazului metan, pe distanţă de 5 km şi care a fost adus din satul Cărpiniş. Între anii 1994-1995, împreună cu BOGDAN, unicul meu fiu, am vizitat un platou situat deasupra firmei noastre, deci, acel platou unde se află acum Mănăstirea. BOGDAN, tare impresionat de loc, a exclamat: "Ce casă frumoasă ne-am putea face noi aici, tati!" Mai tîrziu am hotărît să zidim pe acel platou din temelii - o MĂNĂSTIRE...
Toţi trei ne-am întrebat cu ce să semene? Şi, în anul 1996, prin 6 sau 7 noiembrie, am plecat să vedem cel mai frumos monument posibil din România care respectă stilul românesc şi se apropie cel mai mult de ortodoxia adevărată. Şi-am ales Biserica Bolniţa, de lîngă Mănăstirea Cozia. Acolo am făcut planuri, schiţe, analize, fotografii etc. 

Mircea Rusu  - Am venit acasă şi am fost anunţaţi de către preotul Varga că ne aşteaptă PSa JUSTINIAN. Ne-a ascultat cu multă şi mare atenţie, i-am relatat cu lux de amănunte intenţiile noastre. S-a bucurat, a susţinut ideea nostră. I-am spus că dorim să se sfinţească locul pentru viitoarea Mănăstire. Preasfinţia Sa a fost încîntat pentru că era prima solicitare de a construi o mănăstire într-un loc privat. L-a luat pe BOGDAN de mînă, pentru că îl cunoştea, şi acolo, în data de 14 noimbrie 1996, familia Rusu a hotărît să construiască Mănăstirea. Piatra de temelie a fost pusă de însuşi Înalt Preasfinţitul  Justinian. Hramul Mănăstirii iniţial stabilit de către PSa a fost "Sfîntul Ilie Tesviteanul".

Mircea Rusu- Au trecut două săptămîni. Lumea nu ştie adevărul, s-a vorbit mult şi fără noimă. Adevărul este cel pe care o să vi-l relatez eu. În ziua de 30 noiembrie 1996, seara, eram acasă la noi, în Baia Mare, locuiam pe strada "Lăcătuş" toţi trei. Lîngă bucătărie, la 20 cm, era baia cu un bazin de dimensiuni nu prea mari. Eu şi soţia am făcut baie la ora 7 seara, după care am discutat multe, ne gîndeam unde să-l dăm la şcoală, termina clasa a VII-a, ştia 4 limbi străine, colabora cu TV, efectua traduceri. Revenim cu povestea de acasă. BOGDAN a intrat în baie. Am simţit la un moment dat că trebuie să merg pînă la baie. Nu ştiu de ce... Şi cînd am intrat, stupoare... BOGDAN era întins pe spate, cu capul băgat în apă şi înmărmurit n-am reuşit să fac nimic, oricît am încercat! BOGDAN ERA MORT!  Au sosit poliţia, procuratura, salvarea etc. Nimic nu s-a mai putut face! Am aflat a doua zi ce se petrecuse. Ne-au sosit şi rezultatele de la autopsie. Ce se întîmplase de fapt? El venea din Egipt, unde făcuse scufundări la mari adîncimi. Îmi spunea că înoată, dar nu are volum destul de mare în plămîni. Voia să exerseze. I s-a făcut rău, s-a sufocat şi-n cele din urmă a murit! Cu participarea de excepţie a Înalt Preasfinţitului a fost înmormîntat în locul unde s-a pus piatra de temelie a Mănăstirii şi unde acum este Mănăstirea, după ce s-a făcut o groapă provizorie şi peste mormînt au fost aşezate dalii de beton, pentru că urma să fie mutat în cavou. Aşa s-a stins lumina ochilor noştri. Îl simţim mereu alături de noi, ne învaţă să fim puternici, să fim buni. Ni-e dor de el şi doare!

Mircea Rusu-  "Lucrările au demarat în martie 1997, Mănăstirea fiind zidită de către un singur meşter pe nume Ioan VINŢ, de 72 de ani, care avea mîini de aur. Pe 30 noiembrie 1997, Mănăstirea era zidită pînă la baza turlei. Cavoul cu mormîntul copilului s-a construit în fundaţie, la subsolul Mănăstirii. În 1998 s-a ridicat turla. Mănăstirea are 27 m. Tot atunci a început pictura care s-a realizat cu ajutorul a 4 pictori, familia Sălăjan din localitate şi familia Vrînceanu, venită din Moldova şi care a executat fresca, aceasta fiind unică în România prin originalitatea sa". Cuvinte despre vieţuitorii acestei Mănăstiri. Pătrundem în acest spaţiu duhovnicesc, admirăm şi ne încîntă construcţia în sine a Bisericii-mănăstire. Aici sîntem primiţi de către preacuvioasa maică stareţă EUFRASIA, o femeie energică şi care în dulcele grai moldovinesc, la frumoasa-i vîrstă de 72 de ani, are o memorie selectivă de invidiat, ne-a povestit multe. A venit la Berinţa din municipiul Buzău şi are o remarcabilă şi vastă activitate în viaţa creştinească. Împreună cu alte patru măicuţe, alcătuiesc obştea de vieţuitoare a Mănăstirii. Totul este bine orînduit, măicuţele sînt harnice şi cu mare credinţă în Dumnezeu. Maica stareţă EUFRASIA a intrat în viaţa mănăstirească de la frageda vîrstă de 14 ani. Mai tîrziu şi-a călugărit şi proprii părinţi, Teodora şi Ilie BULARCĂ. Au convieţuit împreună peste două decenii la Mănăstirea Rîmeţi din judeţul Alba. Ambii părinţi ai stareţei au trecut la cele veşnice împreună, în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, şi-au fost înmormîntaţi împreună în acelaşi mormînt şi la aceeaşi Mănăstire Rîmeţi. Maica stareţă rămîne aici timp de 35 de ani. Apoi  se mută la Schitul Păltiniş din Judeţul Sibiu, unde alături de alte măicuţe călugăriţe, convieţuieşte timp de 12 ani şi împreună cu măicuţele vin la Berinţa. Muncă, învăţătură şi rugăciune. Acest triptic aşezat de noi ca subtitlu, le călăuzeşte pe măicuţe, care încep munca şi strădaniile lor la finalizarea lucrărilor de construcţie a lăcaşului de cult. Dar, cît mister şi adevăr! Cîtă durere şi suferinţe în suflete! Cîte lacrimi şiroaie au curs pe obrazul părinţilor. Lucrările avansează. În primul rînd este soluţionată problema curentului electric, a gazului şi a apei potabile. Vine preotul ortodox Alexandru NECHITA pentru slujbe. Mănăstirea este acum vizitată şi admirată de mulţi credincioşi şi pelerini din cele patru zări. Doi tineri profesori de matematică, Ramona şi Ioan PETREUŞ din Vişeul de Sus, au realizat în doar cîteva zile şi înmînat călugăriţelor, un deosebit şi necesar pliant cu Mănăstirea "Sfîntul ANDREI - Bogdana" pe care -au donat acestui lăcaş de cult. Felicitări, domnilor profesori!

          Evenimentele ce s-au succedat, triste şi însoţite de lacrimi de mare durere, unice în felul lor în acest "colţ de rai", relatate de noi cu sprijinul nemijlocit şi deosebit de eficient, dureros şi exact prezentate de către domnul Mircea Rusuşi maica stareţă  EUFRASIA, pentru care le mulţumim şi prin "Grai", nu vor fi uitate niciodată.